„O urăsc.” Spun asta cu pumnii strânși, simțind cum sângele îmi pulsează în tâmple. O urăsc pentru felul în care a plecat, pentru cuvintele pe care le-a lăsat neterminate și pentru liniștea asurzitoare care a urmat. Ura este caldă. E un foc care te ține treaz noaptea, e o formă de pasiune inversată care demonstrează, fără nicio urmă de îndoială, că încă îți pasă. Nu poți urî ceva ce nu a contat. Dar apoi, vine frigul.
Până la urmă, timpul va decide care dintre cele două va câștiga. Dar astăzi, în acest moment, sunt doar un om care strânge din dinți, purtând un război invizibil între focul urii și gheața indiferenței. Indiferent - O urasc
Suntem blocați în acest „Indiferent – O urăsc” pentru că ne e teamă să acceptăm vidul de după. Ura e o ancoră; ne ține legați de persoana respectivă. Indiferența totală înseamnă să tai sfoara și să plutești în derivă, singur. „O urăsc
Poate că procesul vindecării nu este trecerea directă de la iubire la uitare. Poate că drumul trece obligatoriu prin acest purgatoriu unde te zbați între furie și amorțeală. Spun că o urăsc pentru că e mai ușor decât să recunosc că m-a distrus. Și spun că sunt indiferent pentru că e singura minciună care mă ajută să trec peste zi. E un foc care te ține treaz noaptea,
Se spune că opusul iubirii nu este ura, ci indiferența. Dar ce te faci atunci când amândouă locuiesc în tine, în același timp, ca doi străini siliți să împartă aceeași cameră de hotel?
Tragedia nu e că o urăsc. Tragedia e efortul imens pe care îl depun ca să par indiferent.
Această postare explorează dualitatea dintre ură și indiferență, demontând mitul că ura este opusul iubirii. Indiferent – O urăsc